VIDEO | Copii mușcați de ploșnițe într-un centru pentru persoane cu dizabilități din Severin

Publicat: 15/06/2022, 10:30

Copiii și tinerii internați într-un centru pentru persoane cu dizabilități din Mehedinți sunt plini de răni de la mușcăturile insectelor.

Imagini revoltătoare într-un centru pentru persoane cu dizabilități din Drobeta Turnu Severin. Ploșnițele au invadat toată clădirea, iar copiii și tinerii internați aici sunt plini de răni provocate de aceste insecte.

Conducerea Direcției pentru Protecția Copilului Mehedinți a făcut, joi, o vizită în centru și a rămas șocată de situația găsită aici.

Costel Prundeanu este tatăl unui tânăr în vârstă de 29 de ani care are handicap și autism. Îl vizitează aproape zilnic, iar acum câteva zile a fost pur și simplu șocat când l-a găsit plin de răni provocate de mușcăturile de insecte.

„Mișunau peste tot ploșnițele”

Chiar a filmat și el câteva ploșnițe care mișunau în sala de așteptare. „Pur și simplu nu mi-a venit să cred cum arătau pereții. Mișunau peste tot ploșnițele”, spune bărbatul.

„O să luăm măsuri. Și eu am o parte din vină. Dar  lucrurile se vor schimba”, spune Adrian Bidilici, directorul DGASPC Mehedinți.

Cadrele medicale confirmă faptul ca beneficiarii au leziuni provocate de insecte și le tratează rănile.

Ultima dezinsecție s-a făcut în urmă cu două săptămâni, spun angajații centrului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini sfâșietoare într-o grădină zoologică. O femelă cimpanzeu își plânge puiul mort de luni de...
Ce au pățit acești constănțeni, după ce au trecut granița cu Bulgaria ca să-și cumpere...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea...
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
Sindy și Vlădaia, eliminate de la Insula de 1 milion! Strategia care le-a trimis direct...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
Obligatoriu pentru toți șoferii cu MAȘINI DIESEL. Verificarea se face la intervale regulate
Crimă la Hollywood. Actor celebru, împușcat în cursul unui jaf
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
A reuşit ce niciun alt domnitor român nu izbutise până atunci. Momentul care a marcat...
×